Incontinenta urinara la femei

Ce este incontinenta urinara?

Incontinenta urinara este definita ca pierderea involuntara de urina fără a fi o boala in sine, ci un simptom al unei afecțiuni anatomice sau funcționale a tactului urinar inferior (uretra, vezica urinara).

Eliminarea accidentala de urina are loc, de obicei, in cadrul activităților care cresc presiunea intra-abdominala cum ar fi alergarea, efortul fizic, tusea, strănutul, rasul sau in situațiile in care femeia nu poate ajunge suficient de repede la toaleta.

Frecventa acestei patologii creste odată cu vârsta femei si devine manifesta odată cu instalarea menopauzei. Acest tip de patologie nu induce probleme grave de sănătate dar poate altera profund starea de bine si încrederea in sine a femeilor. Incontinenta urinara are de obicei un debut lent, cu agravare progresiva. Pe măsura ce incontinenta progresează, pacientele pot sa evite sa iasă in public datorita sentimentului de jena pe care il resimt datorita acestei afecțiuni, sa dezvolte afecțiuni iritație ale introitusului vaginal sau al zonei inghinale, datorita contactului prelungit al acestora cu urina sau sa facă infecții urinare recurente cu o frecventa mai mare.

Ce tip de incontinenta urinara?

Clasificarea incontinentei urinare recunoaște cele trei tipuri:

• incontinenta urinara de efort: eliminarea involuntara de urina apare in condițiile creșterii presiunii interabdominale datorate diverselor activități cum ar fi strănutul, tusea, rasul, ridicarea obiectelor. Este cea mai frecventa forma de incontinenta urinara la femei.
• incontinenta urinara datorata necesitații imperioase de a urina: numita si vezica iritabila, se caracterizează prin senzația de micțiune imperioasa astfel încât pacienta nu mai poate ajunge la toaleta la timp. Explicația acestui tip de incontinenta este hipercontractia mușchiului detrusor al vezicii urinare care survine chiar la cantități foarte mici de urina acumulate.
• incontinenta urinara mixta: este o combinație in proporții variabile de la femeie la femeie intre cele doua tipuri de incontinenta menționate.

Pentru personalul medical implicat (medic de familie, ginecolog, urolog) este deosebit de important sa clasifice corect tipul de incontinenta urinara deoarece conduita terapeutica este diametral opusa la pacientele cu incontinenta urinara de efort si cele cu micțiune imperioasa.

Care sunt cauzele incontinentei urinare la femei?

Cele mai frecvente cauze ale incontinentei urinare de efort la femei sunt:

• multiparitatea. Nașterea pe cale naturala – odată cu creșterea numărului de nașteri vaginale si cu greutatea feților la nașteri au loc o serie de modificări anatomice la nivelul musculaturii perineului, pereților vaginali si a sistemului de susținere a uretrei si vezicii urinare care alterează funcția de contentei urinara.
• obezitatea
• tusea cronica
• constipația
• menopauza – odată cu deficitul de estrogeni din menopauza structurile anatomice alterate anterior suferă un fenomen accelerat de degradare.

Micțiunea imperioasa este cauzata de:

• modificările vezicale legate de vârsta
• boala Parkinson
• accidentul vascular cerebral
• litiaza vezicala sau renala
• cancerul vezicii urinare
• scleroza multipla
• afecțiunile neurologice

Care este tratamentul eficient?

Tratamentul incontinentei urinare cronice rezolva sau controlează de obicei afecțiunea. Trebuie cerut un consult medical de specialitate daca pierderile de urina sunt o problema suficient de mare încât sa interfera cu viața de zi cu zi a pacientei sau sunt in cantitate suficient de mare pentru a face necesara purtarea de materiale absorbante (ca scutecele sau tampoane de vata). Este necesar ca pacienta sa se simtă confortabil in discutarea acestei probleme cu terapeutul. Majoritatea pacientelor cu incontinenta urinara pot fi ajutate sau vindecate.

In primul rând trebuie acționat asupra factorilor favorizanți:

• tratarea corecta a tuturor afecțiunilor acompaniate de tuse cronica
• evitarea băuturilor care conțin cofeina
• tratamentul constipației cronice
• tratamentul afecțiunilor inflamatorii si infecțioase vezicale
• scăderea in greutate

Exercițiul fizic si schimbările in modul de viată:

• exercițiile de tonifiere a musculaturii pelvine (exercițiile Kegel) pot ajuta 50 pana la 75% din femei sa scadă recurenta episoadelor de incontinenta urinara de efort. Aceste exerciții, care întăresc musculatura pelvina implicata in urinare, sunt utile mai ales pentru incontinenta de efort, dar pot fi de ajutor si pentru incontinenta urinara datorata necesitații imperioase de a urina. Executarea corecta si consecventa a acestor exerciții este cheia succesului acestei metode.
• pentru a preveni eliminarea accidentala de urina in cazul unui strănut sau al unui acces de tuse, pacientele ar trebui sa-si contracte musculatura pelvina conform unui exercițiu Kegel si sa-si încrucișeze picioarele.

Pierderea in greutate este, de obicei, utila in tratamentul incontinentei urinare de efort.

Tehnicile comportamentale (urinarea programata), exercițiul fizic, schimbările in modul de viață si tratamentul medical conservator, sunt încercate de prima intenție. Totuși, succesul lor depinde de complianța pacientei la terapie (respectarea stricta a indicațiilor medicului curant) si de severitatea incontinentei,

Tratamentul medicamentos este eficient la femeile cu micțiune imperioasa. Medicația anticolinergica cum ar fi Oxibutin, Tolterodine si Diciclomine relaxează vezica urinara si cresc capacitatea vezicala. Totuși, au efecte secundare nedorite, cum ar fi uscăciunea mucoasei bucale, constipație, vedere încețoșata si incapacitatea de a urina, putând duce la apariția globului vezical. Noile medicamente, inclusiv cele cu eliberare fracționata a substanței active si plasturii cutanați, au mai puține efecte secundare. Imipiramina, un medicament antidepresiv, poate fi folosita pentru tratamentul incontinentei de efort si al incontinentei urinare datorate necesitații imperioase de a urina, deoarece produce relaxarea musculaturii peretelui vezical concomitent cu contracția musculaturii sfincterului urinar; poate fi folosita in combinație cu medicația anticolinergica.

Tratamentul hormonal cu estrogeni cu aplicare intravaginala este util in toate tipurile de incontinenta urinara la femeile in menopauza deoarece creste gradul de troficitate si rezistenta a elementelor anatomice pelviene afectate.

PRP în incontinența urinară

Incontinența urinară de efort (IUE) este o problemă majoră de sănătate, care afectează aproximativ 20% dintre femeile adulte și are un impact dăunător asupra activităților zilnice și calității vieții. Incontinența urinară de efort apare frecvent la femei după nașteri. Dacă tratamentul conservator, cum ar fi exercițiile de întărire a musculaturii pelvine (exercițiile Kegel) sau tratamentul medical eșuează, atunci intervențiile chirurgicale pentru a restabili continența urinara (montarea de bandeletă de polipropilenă suburetrală, injecția de agent de umplere periuretral sau implantarea de sfincter artificial) devin necesare pacientelor cu afecțiune moderată și severă. Majoritatea tehnicilor chirurgicale sunt asociate cu o varietate de complicații intra operatorii și postoperatorii. Pacientele cu incontinență urinară ușoară ar putea să nu accepte tratamentul chirurgical activ datorită riscurilor acestuia. Terapia antologă cu plasmă bogată în plachete (PRP) crește în popularitate ca terapie nechirurgicală în IUE forma ușoară. Principala cauză a IUE la femei este slăbirea ligamentului pubo-uretral, ligament care fixează uretra în poziție corectă la oasele bazinului. Acest ligament este deteriorat progresiv cu fiecare naștere. Cu cat nașterile vaginale sunt mai multe și mai dificile (feți mari, travalii prelungite) probabilitatea apariției IUE este mai mare. Deficitul de hormoni în menopauză accentuează pierderea de urină. Este posibil ca ligamentul pubo-uretral slăbit să devină puternic și sfincterul uretral deficient să-și recapete inervația și vascularizația prin injecții repetate de PRP. Studiile bazate pe injectarea de PRP în IUE forma clinică ușoară, în cea care este refractară la tratamentul medical disponibil în prezent, și în cea recidivată după terapia chirurgicală, confirmă îmbunătățirea continenței urinare și a calității vieții pacientelor.

Tratamentul chirurgical

Tratamentul chirurgical este necesar daca toate aceste masuri medicale nu produc o îmbunătățire mulțumitoare. Procedeele chirurgicale sunt eficiente doar in cazul incontinentei urinare de efort astfel încât identificarea clara a tipului de incontinenta urinara este esențială pentru reușita tratamentului. In cazul in care e nevoie de cura chirurgicala, este importanta găsirea unui specialist uroginecolog, care stăpânește mai multe tehnici chirurgicale de tratament pentru incontinenta.

Opțiuni chirurgicale:

• Tehnici pe cale vaginala – intervenția chirurgicala se desfășoară prin vagin si au drept scop repoziționare in poziție anatomica a joncțiunii dintre vezica urinara si uretra. Daca nu sunt utilizate materiale de sinteza pentru soliditatea poziționării (procedeele cu plasa chirurgicala trans obturatorii sau retropubice) eficienta este de aproximativ 50%.
• Tehnici pe cale abdominala – ridicarea joncțiunii cisto-uretrale se realizează prin incizie abdominala cu fixarea acesteia la osul pube sau ligamentele bazinului. Vindecarea survine in procent de 80-85%.
• Tehnici pe cale abdomino-vaginala – ridicarea si poziționare joncțiunii cistouretrale se executa prin abord combinat, vaginal si abdominal. Vindecare este obținuta in peste 80% din cazuri.

Procedeele chirurgicale vaginale cu materiale sintetice (bandelete vaginale) devin din ce in ce mai frecvent utilizate la femeile cu incontinenta urinara de efort. In cadrul acestei intervenții, o bandeleta ca o mesa, este poziționata inferior de uretra, similar unui lat sau unui hamac, pentru a o susține si a o readuce la poziția normala. Specialistul uro-ginecolog introduce aceasta mesa prin mici incizii intra vaginale si in zona pubiana (procedeul transobturator – TOT) sau suprapubian (TVT). Intervențiile de tip TOT sau TVT durează aproximativ 30 de minute. Acest tip de intervenție poate fi folosit si pentru corectarea incontinentei recidivate in urma altui tip de intervenție pentru tratamentul incontinentei.

Tipul de intervenție care este potrivit fiecărui caz se stabilește după discuțiile si examinarea efectuata de specialistul in uroginecologie. Majoritatea eșecurilor intervențiilor chirurgicale se datorează unui diagnostic incorect. Alte motive de eșec includ intervențiile chirurgicale incorect efectuate, tulburările de vindecare si cicatrizare, intoleranta la bandelete cu reacția supărătoare de respingere a materialului de susținere, alte cauze adiționale de incontinenta care nu au fost evidențiate pre operator (asocierea cu diverse grade de prolaps uterin la care sunt necesare procedee chirurgicale corectoare suplimentare).